Bat clopote în miez de noapte, icoanele lăcrimează și o tăcere grea, înfiorătoare a cuprins întreaga lume, prevestind începutul unui război cumplit, pe frontul căruia am fost aruncați fără voia noastră și doar credința, dragostea, nădejdea și îngerii păzitori ne mai pot salva din imensa pustietate... Țevile armelor de foc sunt îndreptate amenințător spre noi, iar prăpastia dintre bine și rău se adâncește văzând cu ochii și înghite mii de vieți și destine! Numărul crucilor din cimitire crește alarmant și mormanul de cenușă umană se înalță tot mai mult și este aproape să atingă și să întunece Cerul.

   Ceasurile s-au oprit și întreaga planetă s-a transformat într-un lagăr de concentrare, în tenebrele căruia suntem cu toții captivi, așteptând execuția sau... o minune cerească!

   Cursa nebună a înarmărilor a reprezentat, de când lumea și pământul, principalul scop al marilor puteri, dar aceste arme de distrugere în masă se întorc acum împotriva lor, respectiv împotriva noastră și suntem neputincioși în fața unui inamic nevăzut - COVID-19 - care, de la o secundă la alta, capătă forme tot mai viclene și atacă nemilos din toate direcțiile; un dușman malefic pe care mințile lor bolnave l-au creat și l-au scăpat de sub control. Însă toți cei ce au căzut în ghearele vanității și au mușcat cu sete din mărul otrăvit al discordiei, s-au trezit speriați și descoperiți în mijlocul furtunii și tremură, goi pe dinăuntru, în bătaia vântului, îndurând rușinea și teama. Turlele catedralelor se clatină și stau să se prăbușească peste capetele încoronate și în zadar se căznesc unii să lipească cioburile sparte și să repare ce au stricat, pentru că nimic nu va mai fi la fel... Dezastrul este mai mare decât ne putem închipui, iar sângele nevinovat curge ca un fluviu învolburat și inundă pământul!

    Securea timpului stă pe grumazul omenirii, iar cei ce au pus rămășag și s-au bătut cu pumnul în piept că vor stârpi răul de la rădăcină, s-au lăsat păgubași și au abandonat corabia, simțind gustul amar al înfrângerii.
Societatea este asemeni unui pom încărcat cu fructe alese, printre ramurile căruia s-au aciuat tot felul de dăunători periculoși și ici, colo, vedem câte o poamă găunoasă; Iar poamele rele le strică pe cele bune!
Microbul puterii s-a infiltrat adânc în sânul organizațiilor politice din România și s-a răspândit cu repeziciune, infectând societatea în ansamblul ei.
Fantoma corupției bântuie lăcașurile de cult și se strecoară, ca un abur, prin ferestrele instituțiilor statului, fiind primită cu brațele deschise de adepții acestui sistem hidos.
Ochiul dracului privește ademenitor spre altarul bisericii; locul în care cele mai importante momente( ritualuri) - botezul, cununia și trecerea în neființă - sunt negociate ca la piață între preoți și enoriași!
Bulgărele de sare se rostogolește haotic de la Cotroceni la Curtea Constituțională și de la Guvern până la Palatul Parlamentului, lăsând în urmă praf de prostie și multă vrajbă. Simțim deja mirosul înțepător al unei taverne îmbâcsită de hoți; o tavernă în interiorul căreia fățărnicia și incompetența stau la aceeași masă.
Zi de zi, oră de oră, ascultăm discursuri bâlbâite, fără noimă, citite din foi de acești apostoli mincinoși, în privirile cărora se reflectă flăcările iadului. Dar toți se scaldă în aceeași apă tulbure și vorbesc dialecte diferite, încâlcite, pe care nici ei nu le mai înțeleg... De parcă Dumnezeu le-ar fi luat mințile și le-ar fi încurcat limbile!
Plini de nesăbuință, politicienii și-au construit gloria pe suferința norodului, iar aceste vorbe goale, rostite de la tribună, s-au înfipt ca o injecție paralizantă în coasta unui popor exploatat, ce se resemnează umil în fața destinului. Reprezentanții autorităților au pus biruri peste biruri în cârca muritorilor de rând, mai abitir ca pe vremea Imperiului Otoman... Dar au omis un singur aspect: În fața morții toți suntem egali!

   GLASUL TÂNGUITOR AL NORODULUI!
Porțile bisericilor sunt ferecate, lacătele atârnă greu și un nor de fum negru, înecăcios umbrește troițele așezate la răspântii!
Cu o lacrimă în colțul ochiului, bătrânii așteaptă la mila autorităților și speră ca cineva să-și întoarcă fața către ei și să le pună niscaiva merinde în trăiștile lor ponosite.
Sistemul de sănătate, sistemul de învățământ și economia au fost băgate cu forța într-o izoletă urâtă și își dau ultima suflare. Guvernanții conduc trupul neînsuflețit al țării pe ultimul drum și se opresc, din când în când, la răscruci de drumuri, aruncând câțiva bănuți; bani pe care mulțimea se înghesuie să-i adune din mocirlă.

   Dacă aruncăm o privire peste umăr, vom simți prin vene fiorul rece al unei bătălii ce durează de mai bine de un sfert de secol; o luptă disperată pentru înavuțire iscată de căpeteniile grupărilor politice. Acest război făr' de sfârșit nu a dus la nimic bun, ci dimpotrivă, a lăsat în urmă o țară datoare, aflată la mâna străinilor, păduri defrișate și un câmp pârjolit plin de schije, gloanțe și boli nimicitoare, ale căror efecte se răsfrâng asupra tuturor.
Din această încleștare unii au ieșit legați de mâini și de picioare, iar alții au ieșit legați la ochi și bâjbâie orbește prin acest labirint fără ieșire.
Bugetul s-a risipit ca nisipul printre degetele groase ale groparilor din politica românească și sacul a ajuns la fund. Banii s-au scurs cu nemiluita în buzunarele prăduitorilor din cadrul consiliilor județene, consiliilor locale și primăriilor, transformându-se, peste noapte, în mașini de lux, afișe și bannere electorale împânzite pe tot teritoriul țării.
În timp ce vânătorii de funcții ne zâmbeau batjocoritor în colțul gurii și ne îndemnau să-i votăm, sistemul de sănătate gemea și nimeni nu avea ochi să vadă prioritățile și lucrurile cu adevărat importante... Nimeni nu avea urechi să audă strigătul oamenilor oropsiți de soartă și glasul tânguitor al celor ce se zvârcoleau de durere în paturile din spitalele sărăcăcioase!
Cu zâmbetul pe buze și mânați de putere, aceștia au pus mâna pe foarfecă și au tăiat în carne vie, provocând o hemoragie în interiorul sistemului de sănătate; o hemoragie ce nu mai poate fi stăvilită, oricât ar încerca ei să coasă și să oblojească rănile adânci.
Tartorii dezastrului au nesocotit Legea Domnului și ne-au servit, ani de-a rândul, firimiturile și resturile rămase în urma unui ospăț de zile mari, răstignind Sfânta Țară Românească pe o cruce din fier.
La ceas de Judecată, toți cei care au mâncat din același blid al puterii, s-au spălat pe mâini, și-au pus măștile și se retrag sfioși în spatele cortinei, căindu-se amarnic de păcatele comise... Dar păcatul apasă greu, ca un bolovan, pe conștiința lor pătată!
Mulți dintre ei își varsă năduful și se ocărăsc pe rețelele de socializare și în studiourile televiziunilor, unde jurnaliștii, politicienii și analiștii își interpretează rolurile și ne prezintă statistici mai puțin reale, ridicând, astfel, un turn înalt între cer și pământ, ce desparte adevărul de minciună.
Adevăratele valori s-au pierdut în negura timpului și abia acum, în al treisprezecelea ceas, realizăm ceea ce contează, ceea ce ar fi trebuit să prețuim... Dar poate că este prea târziu!

    Cert este că unii se vor îmbogăți de pe urma acestei crize îngrozitoare, iar alții vor da ortul popii... Vor veni vremuri în care ne vom scotoci prin buzunare, căutând o ultimă monedă, pentru a cumpăra un colț de pâine uscată.

   Ne apropiem de Sfintele Sărbători, iar casele au devenit locuri de rugăciune, pe altarele cărora lumânările ard în sfeșnice și în candele pentru vii și morți deopotrivă.
La ceas de restriște, familii întregi, adunate laolaltă, privesc spre cer, de după perdea, se roagă neîncetat și așteaptă acel Big-Bang, acea scânteie care să reaprindă speranța și să clădească o nouă lume, o nouă rânduială... O nouă ordine!

CRINEL NICULAE - Jurnalist

Publicat: 6 Aprilie 2020