WIMBLEDON

MIRACOLUL DIN WIMBLEDON !

   Florile nădejdii și biruinței prind rădăcini în inimile celor puternici; iar credința și curajul stau la originea marilor împliniri!

   Simona Halep a ascultat șoaptele nobile ale chemării și a legat victorie după victorie pe iarba din Anglia, scoțând la iveală frumusețea încântătoare a sportului alb; un sport iubit de o lume întreagă!

   La puțin timp după izbânda obținută de campioana României împotriva Serenei Williams, mulți profitori s-au umflat în pene și s-au cățărat pe succesul Simonei; Dar, toți cei care au purtat pălăria puterii în ultimii treizeci de ani, fie că vorbim de politicieni perdanți sau jurnaliști mediocri, nu au contribuit cu nimic la imaginea României, ci, dimpotrivă, au lezat-o, lăsând țara în voia sorții.

   Sportiva din Constanța a vindecat rănile din inima sportului românesc și le-a predat o lecție de viață tuturor celor care, până mai deunăzi, puneau la îndoială harul reginei.
Fără discuție, ea este un model demn de urmat pentru această generație rătăcită prin labirintul neputinței și hăituită, ceas de ceas, de lupii moraliști ai societății.

   Regina de la Wimbledon a cules ceea ce a semănat de-a lungul celor 14 zile petrecute pe tărâmul tenisului; în cadrul unei misiuni istorice... Și a gustat din roadele unei biruințe ce va rămâne, pentru totdeauna, în cartea de aur a neamului românesc.
Coroana gloriei aparține celor ce se ridică, cu îndrăzneală, pentru încă o rundă!

CRINEL NICULAE - Jurnalist

Publicat: 18 iulie 2019

© crinel-niculae-journalist.webnode.ro Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți