Ultimul tren din Wimbledon...


            ULTIMUL TREN DIN WIMBLEDON!

   De mai bine de un secol, îngerul curajului veghează neîncetat peste regatul sportului alb, săvârșind adevărate minuni pe All England Club!De-a lungul vremurilor, cei mai neînfricați luptători și-au încercat norocul pe scena din Wimbledon, dar numai cei aleși au reușit să deslușească tainele Marelui Șlem.

   Vestita arenă și-a luat tributul, iar speranțele principalelor pretendente la titlu au fost îngropate în iarba din Anglia. Simona Halep a dat de pământ cu Elina Svitolina și a urcat în trenul destinului; un tren regal ce traversează, cu viteza gândului, întreaga istorie a sportului românesc.

   Simona Halep și Serena Williams se vor întâlni la răscrucea timpului și vor semna ultimul act al competiției din Insulele Britanice; într-un moment de mare însemnătate ce va da o nouă față tenisului mondial feminin.Întâlnirea dintre cele două jucătoare stă sub semnul sacrificiului, iar miza duelului este una uriașă: TOTUL SAU NIMIC!

   Sportiva din Constanța este mai iute ca săgeata și are puterea de a opri seria invincibilă a americancei. Simona nu mai poate fi oprită din drumul spre cel mai iubit trofeu!

CRINEL NICULAE - Jurnalist

Publicat: 13 iulie 2019

© crinel-niculae-journalist.webnode.ro Toate drepturile rezervate.
Creat cu Webnode
Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți